Program de voluntariat la IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a dat startul înscrierilor în Programul de voluntariat şi mentorat pentru tineri pe care îl organizează în perioada aprilie – august 2016. Primul modul va avea o durată de trei luni, urmând ca ulterior să fie organizate noi sesiuni.
Dacă ai până în 26 de ani şi vrei să te implici în proiecte care pot dezvolta minţi şi schimba mentalităţi, aşteptăm CV-ul tău, însoţit de fişa de înscriere, la adresavoluntar@iiccmer.ro până pe 30 aprilie 2016.
Dacă te vei număra între cei 5 tineri pe care îi vom selecta în programul nostru, vei juca un rol important în dezvoltarea IICCMER, iar noi îţi vom pune la dispoziţie resurse valoroase pentru dezvoltarea ta. În funcţie de nevoile noastre şi de opţiunile tale, vei putea activa în cadrul diverselor structuri specializate. Programul de lucru este de aproximativ 10 ore pe săptămână, iar printre activităţile pe care le vei desfăşura se numără implicarea în organizarea de evenimente, conceperea campaniilor de promovare, oferirea de asistenţă în activitățile de cercetare, redactarea unor texte de specialitate, arhivare, actualizare site-uri, fotocopiere ş.a. Vei avea parte de sprijin logistic, acces la bibliotecă şi la bazele de date ale Institutului.
Vei beneficia de îndrumarea permanentă a unui coordonator şi vei avea şansa de a-ţi dezvolta capacitățile de comunicare, de gestionare a timpului de lucru, abilităţile de organizare și cele interpersonale, precum și posibilitatea concretă de a înțelege rolul IICCMER în păstrarea memoriei regimului comunist.
Dacă eşti interesat să îţi construieşti o carieră în acest domeniu, voluntariatul la IICCMER poate reprezenta o experiență extraordinară. Posibilitatea de a intra în legătură directă cu mediul de lucru intern și cu problemele practice poate fi crucială în luarea unei hotărâri care îţi va influenţa viitorul.
Te aşteptăm alături de noi!
Aplicațiile vor fi trimise la voluntar@iiccmer.ro până la data de 30 aprilie. Rezultatele vor fi afișate la data de 3 mai 2016. Cei selectați în urma evaluării aplicațiilor vor fi chemați la un interviu.

Fisa de inscriere poate fi descarcata de pe site-ul IICCMER - http://www.iiccr.ro/iiccmer-lanseaza-programul-de-voluntariat-si-mentorat-pentru-tineri/