Sa invatam o meserie impreuna!

În familiile sprijinite de Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți din cadrul programului SOS Satul Copiilor București, derulat de organizația SOS Satele Copiilor România avem și câțiva tineri care din motive de sărăcie, din lipsa unor modele pozitive în viață și a altor cauze ce nu au ținut întotdeauna de ei, nu au mers la scoală sau au renunțat de mult să meargă. Ei nu au suficiente clase cât să poată beneficia de cursuri de calificare, nici nu se mai pot înscrie la școală, fiind prea mari. Au în schimb o inteligență nativă, mult entuziasm, optimism și zâmbete largi când cineva le arată încredere și respect.
Ne dorim mult să îi ajutăm să învețe o meserie sau cel puțin să deprindă o abilitate nouă, care să îi ajute să își căstige singuri traiul mai departe, să se ajute pe ei și familiile lor, prin organizarea unor ateliere de meserii, realizate cu ajutorul voluntarilor-meșteri.
Pe băieți vrem să îi inițiem în arta cioplitului în lemn: să învețe să cioplească - sculpteze linguri de lemn, cutii și alte mici obiecte casnice sau de decor.
Pe fete vrem să le învățăm să croiască și să coasă sacoșe, huse pentru telefon, laptopuri și alte obiecte practice și de decor, din material textil.

Atelierele se vor desfașura la biroul nostru din orașul Buftea (30 minute de București). Noi asigurăm transportul voluntarilor și materialele/ustensilele de lucru necesare. Programul și frecvența o vom stabili împreună.