ACTIVISM DE MEDIU PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE

Avem nevoie de tine pentru a te implica activ în activități de monitorizare și de activism civic pentru a menține pe termen lung valorile de patrimoniu natural existente în ariile naturale protejate din regiunea Moldovei și de a contribui pe cât se poate în lupta pentru reducerea încălzirii climatice.

Acum e mai multă nevoie de tine ca oricând, deoarece o mare parte a ariilor naturale protejate din România sunt amenințate de degradări ireversibile, acestea figurează doar în actele legislative însă nu sunt administrate în mod real de vreo entitate. Este obligația noastră de cetățeni activi de a ne implica în sesizarea și soluționarea tuturor abuzurilor și încălcărilor flagrante ale legislației de mediu din ariile naturale protejate din România.

Dacă iubești natura, ai spirit de aventură și îți dorești să explorezi cele aproximativ 300 de arii naturale protejate din regiunea Moldovei atunci te vrem în echipa noastră de voluntari.