Școala de Vară Cantus Mundi București

Școala de Vară Cantus Mundi este organizată sub egida Programului Național Cantus Mundi, cu sprijinul Primăriei București, prin PROEDUS, Centru de Proiecte Educaționale și Sportive. Începe pe 9 iulie și durează 4 săptămâni. Participarea este gratuită în limita locurilor disponibile. Școala de Vară Cantus Mundi se adresează copiilor de la 9 ani în sus, dornici să își exploreze creativitatea prin muzică și multe alte activități interactive.
În cadrul Școlii de Vară Cantus Mundi copiii vor avea parte de o serie de activități extrem de diversificate, de la muzică corală, exerciții de actorie, cursuri de percuție, mișcare scenică la ateliere de dezvoltare personală menite să fie un real suport în dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. Mai mult decât atât, la finalul Școlii de Vară, în funcție de abilitățile muzicale și de aspirațiile fiecăruia, copiii vor avea oportunitatea de a deveni membri ai unui cor coordonat de echipa Cantus Mundi.
Programul este de luni până vineri, între orele 09:30 – 17:30